Doctorand Laura Elena Pop

Gradul de diversificare al relaţiilor sociale şi economice intr-o societate din ce în ce mai complicata, dezvoltarea economica, complexitatea în creştere a tuturor aspectelor vieţii cotidiene adăuga noi şi noi tipuri de conflicte. Rezolvarea clasica a conflictului, prin deferirea acestuia organelor justiţiei şi soluţionarea pe conceptul câştig-pierdere (invingator- invins) s-a dovedit ca nu constituie intotdeauna cel mai adecvat raspuns, de natura sa ofere o solutie tuturor incertitudinilor şi dificultatilor economice şi sociale actuale.

Soluţionarea unui litigiu sau a unui conflict nedevenit litigios, pe cale amiabila, cu ajutorul unei terţe persoane obiective şi imparţiale, face ca procedura medierii sa fie tot mai preferata de către oamenii şi instituţii, pe care complexitatea relaţiilor sociale şi economice îi plasează la un moment dat în situaţii conflictuale diverse.

Geneza procedurii de mediere a avut loc cu mult timp în urma, intr-o perioada în care nu s-a conştientizat încă faptul ca a luat naştere o noua forma de administrare şi rezolvare a conflictelor.[1]

Conflictul internaţional este fără nici un dubiu unul dintre cele mai cuprinzătoare procese ce intervine în mediul internaţional. De asemenea poate fi unul dintre cele mai distrugătoare şi periculoase procese daca este condus în mod defectuos, putând duce la nesastifacţii comune şi violenta. Din aceasta cauza, trebuie sa se studieze nu doar cauzele conflictului, cel mai important fiind studierea cailor şi metodelor prin care se poate rezolva conflictul în mod pozitiv şi se pot minimaliza consecinţele distructive.

În general vorbind exista mai multe modalităţi de rezolvare a conflictelor internaţionale. Cel puţin patru modalităţi de abordare a rezolvării conflictului pot fi identificate, printre acestea fiind şi medierea.

Medierea este la fel de veche ca şi conflictul. Medierea a avut un rol important în dezvoltarea industriala şi preindustriala a societăţii. Popularitatea acesteia a crescut odată cu aplicarea ei tot mai frecventa în cazul conflictelor ce s-au ivit în diferite domenii de activitate. Fără a-i înţelege popularitatea, longevitatea, ubicuitatea sau importanta, cunoaştem despre mediere mai puţine decât ne imaginam. Fenomenul medierii a fost prea puţin studiat.

Pentru început se iveşte întrebarea: în ce domenii ar trebui folosita medierea? Medierea ar trebui folosita în primul rând în acele conflicte care durează de foarte mult timp, când eforturile individuale sau ale părţilor implicate au ajuns intr-un impas, când nici una dintre părţi nu mai este dispusa la efectuarea altor cheltuieli sau când ambele părţi sunt pregătite şi aşteaptă de la mediere sa le implice intr-un dialog direct sau indirect.

Oricare ar fi caracteristicile sale specifice, medierea trebuie perceputa în esenţă ca şi o extensie a procesului de negociere în care o terţă persoana, neutra de conflict, intervine pentru a schimba cursul acesteia. Terţa parte, fără a deţine vreo putere de decizie, doar asista părţile în scopul de a se ajunge la o înţelegere comuna. Ca o forma de rezolvare a conflictului medierea se deosebeşte de celelalte forme ca şi arbitrajul sau negocierea, tocmai prin faptul ca aceasta terţă persoana, mediatorul nu are nici o putere de decizie şi nici un ultim cuvânt cu privire la conflictul dintre părţi[2].

În cazul conflictelor ce se ivesc în cadrul relaţiilor internaţionale, medierea apare ca cel mai bun răspuns pentru rezolvarea conflictelor ce au la baza declanşării lor probleme legate de etnie, suveranitate sau independenta. Activităţile de mediere se aplica intr-un număr tot mai mare în cadrul conflictelor din arena internaţională.