Psiholog Lipoviceanu Daniel

Abordarea psihologică a procesului de mediere, ca modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor, implică evaluarea, în complex, a multiplelor aspecte specifice manifestării personalităţii umane în contextele specifice inter-relaţionării cu participanţii individuali şi organizaţionali din viaţa socială a umanităţii.

Coordonatele psihologice aferente îndeplinirii atribuţiilor specifice unui mediator se identifică şi se deduc din însăşi prevederile legale care stau la baza reglementării medierii, respectiv:

1) potrivit Legii nr. 192/2006 din 16.05.2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator:

a) medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoana aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului (…) (art. 1 - alin 2)

b) poate îndruma părţile sa verifice legalitatea înţelegerii (art. 4 – alin 2)

c) mediatorul are obligaţia sa:

§ dea orice explicaţii părţilor (…) pentru ca acestea să inţeleagă scopul, limitele şi efectele medierii (…) (art. 29 - alin 1)

§ să se asigure că medierea sa se realizeze cu respectarea libertăţii, demnităţii şi a vieţii private a părţilor (art. 29 - alin 2)

§ să depună toate diligentele pentru ca părţile să ajungă la un acord reciproc convenabil (…) (art. 30 - alin 3)

§ să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor şi să asigure un permanent echilibru între părţi (art. 30 - alin 4)

d) medierea se bazează pe cooperarea părţilor şi utilizarea, de către mediator, a unor metode şi tehnici specifice, bazate pe comunicare şi negociere (art. 50 - alin.1)

Totodată, Codul de etică si deontologie profesionala a mediatorilor stabileşte că (…) misiunea principala a mediatorului constă în a depune tot efortul de care este capabil şi priceperea pe care o are pentru a sprijini părţile să ajungă la un acord.

Aşadar, mediatorul trebuie să deţină şi, mai ales, să valorifice adecvat în cadrul procesului de mediere, multiple calităţi umane şi profesionale.

De altfel, Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor se prevede în mod expres că “mediatorii trebuie sa acorde asistenţă numai în cazul în care au calificarea necesară pentru a răspunde în mod rezonabil orizontului de aşteptare al părţilor angajate în mediere”.

Care sunt procesele psihice implicate, ce roluri sociale implică pentru mediator, ce metode şi tehnici poate aplica acesta pentru soluţionarea conflictelor, care sunt aptitudinile pe care acesta trebuie să le deţină pentru a putea să-şi exercite funcţiile specifice – sunt numai câteva dintre întrebările la care trebuie să căutăm răspunsurile cu ajutorul psihologiei.

Practica medierii creează relaţii profesionale între mediator şi parte care, numai aparent nu implică trăsăturile de personalitate individuale ale participanţilor. În mod real însă, în acest tip de relaţionare converg toate elementele psihologice specifice fiecărei variabile implicată în ecuaţia medierii.

Explicaţia derivă din însuşi scopurile finale ale actului de mediere, respectiv, obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, rezolvarea unui conflict şi, în limitele permise medierii, îmbunătăţirea relaţiei dintre părţile aflate în conflict.

Să vedem deci succint, dar nu exhaustiv, câteva din multitudinea de elemente de natură psihologică pe care le implică realizarea procesului de mediere. Pentru aceasta, orientez analiza psihologică a variabilelor procesului de mediere pe două coordonate principale: conflictul şi personalitatea indivizilor care iniţiază medierea.

Conflictul interpersonal apare şi se desfăşoară în cadrul relaţiei şi interacţiunii dintre două sau mai multe persoane. Opoziţia şi elementele de incompatibilitate, identificate şi evaluate iniţial la nivel cognitiv, sunt codificate apoi la nivel afectiv, în forma trăirilor negative (ex.: iritabilitate, tensiune, intoleranţă ş.a.) care determină caracteristicile conflictului.

Din punct de vedere psihologic, orice conflict izvorăşte şi se derulează în jurul unei probleme cu implicaţii motivaţional-afective în conştiinţa oponenţilor, care creează disconfort şi tensiune asupra propriei persoane, chiar dacă nu are în mod necesar o bază obiectivă, ci o experienţă subiectivă[1].

Situaţiile conflictuale implică întotdeauna procese psihice şi trăiri de natură afectivă atât pentru cei direct implicaţi, cât şi celor la care părţile apelează pentru a câştiga dreptatea - în cazul prezentei analize, mediatorului ales – având în vedere că factorii declanşatori care stau la baza acestui tip de conflicte[2] sunt, cel mai adesea, probleme individuale precum: nemulţumiri, frustrări, insatisfacţii, eşecuri, discrepanţa mare între nivelul de aspiraţii şi cel al realizării acestora etc.