Romina Pollyanna PASCU-MARIAN şi Gheorghe PASCU-MARIAN

1. Scurta incursiune istorica în spatiul european din perspectiva medierii conflictelor

Modelul prusac

După congresul de pace de la Viena din 1814-1815, în urma căruia teritoriul european este reorânduit, regiunile germane de la stânga Rinului rămân sub ocupaţie franceză. În imperiul prusac (cu excepţia Rheinpreussiei), în 1827 se introduce instituţia, conceptul, Arbitrului/Conciliatorului (Schiedsmann).

Sarcina acestuia este de a încerca să aducă împăcare părţilor (în cazul conflictelor private de mică importanţă), precum şi în cazurile de “Injurii”. Această încercare de conciliere este premergătoare instanţelor ordinare.

Modelul prusac este urmat şi de alte landuri germane, în asa fel încât ”instituţia conciliatorului” este preluată în calitate de concept juridic în codul de procedură penală din 1887 prin amendamentele privitoare la atingerea adusă drepturilor şi liberaţilor personale. Landurile Berlin, Hessen, Niedersachsen, Nordrhein-Westfalen, Rheinland-Pfalz, Saarland und Schleswig-Holstein păstrează modelul prusac, în timp ce în landurile est-germane Brandenburg, Mecklenburg-Vorpommern, Sachsen, Sachsen-Anhalt şi Thuringen chiar şi în vremea RDG-ului au existat secţii de conciliere în cadrul administraţiilor locale. De menţionat este faptul că în Sachsen, arbitrul/conciliatorul este întâlnit sub titulatura de ”judecător de pace” (Friedensrichter).

Modelul englez

În Anglia, tribunalele de pace (”Justice of the Peace“) sunt introduse încă din sec. al XIV-lea de către Regele Eduard al III-lea şi funcţionează ca organ local de autoadministrare sub autoritatea regelui, având atribuţia de a păstra liniştea publică a comunităţii. Aceste tribunale de pace sunt administrate de laici, fără formaţie juridică, îndeplinindu-şi atribuţiile onorific. Odată cu emigranţii englezi, modelul este “exportat” către America de Nord şi Australia unde se menţine până în zilele noastre.

Modelul francez

Franţa introduce Tribunalele de pace (”Justice de paix”) în anul 1790. Judecătorii de pace sunt şi aici aleşi din rândul laicilor după criterii de popularitate, apropiati de oameni şi cu un nivel de cultură mai ridicat.

Ca particularitate, aceştia îşi desfăşoară atribuţiile de cele mai multe ori în locuinţele lor private şi funcţionează inclusiv ca poliţie judecătorească, putând aplica amenzi până la valoarea de 15 franci sau să emită ordine de reţinere, arest, pe o periada de 5 zile. În anul 1958 tribunalul de pace este înlocuit cu ”Tribunal d’instance“, corespondentul judecătoriei.

Instituţia tribunalului de pace este prezentă şi în cele 2 cantoane de est ale Belgiei, în Luxemburg şi anumite cantoane Elveţiene (din 1995 şi în Sudtirol).

2. Repere de ordin general ale sistemului german

Entitatea în sistemul juridic german o aduce anul 1877. Ceea ce nici unul dintre împăraţii germani nu a reuşit pâna la acea dată este organizarea juridică unitară. Acest lucru devine posibil prin emiterea Legilor Imperiului (Reichjustizgesetz).

Sub această titulatură se regăsesc toate actele normative emise în 1877 şi intrate în vigoare un an mai târziu, respectiv la 1 octombrie 1878, şi care conţin reglementări ale principalelor ramuri de drept, respectiv:

- Codul de procedură civilă – Zivilprozessornung (ZPO)

- Codul de procedură penală – Strafprozessordnung (StPO)

- Organizarea Justiţiei – Gerichtverfassungsgesetz (GVG)

- Dreptul insolvenţei – Konkursorsdnung (KO).

Acestea se completează cu acte normative corelative cum ar fi normele referitoare la exercitarea profesiei de avocat, legea costurilor de judecata s.a.

Reglementarile de ordin procedural civil sunt cuprinse în lucrarea mai sus amintită (ZPO), culegerea iniţiala fiind cunoscută şi sub titulatura “mama tuturor regulilor procesuale”.

Necesităţile actuale de ordin politic, economic şi social, conduc spre adoptarea aşa numitei EGZPO. Începând cu 1999 Germania se pregăteşte pentru adoptarea noii monede euro, proces care se reflecată în emiterea de actele normative succesive, acestea culminând cu reforma sistemului juridic german din 2002.

De interes pentru subiectul tratat este de fapt culegerea de acte normative “Einführungs Gesetz în Zivilprozessordnung” (EGZPO) (rom.”introducere în procedura civilăa”) prin care legiuitorul german statuează normele actuale. Lucrarea conţine principalul izvor de drept al materiei pe care o vom trata în cele ce urmează.

Punctul de plecare este art. 15 din EGZPO (BGBI 1999 S 2400 f) care deschide posibilitatea landurilor germane de a apela la procedura de mediere. Conform articolului mai sus amintit, procedura de mediere anterioară primei instanţe este obligatorie în cazul litigiilor care au ca obiect raporturi juridice patrimoniale a căror valoare nu depăşeste suma de 750 de euro, în anumite litigii între vecini, precum şi în litigiile care au ca obiect raporturi juridice pesonale, mai precis dreptul la onoare în cazul în care nu i s-a adus atingere prin mijloace media (TV, radio, presa).

Din cele 16 landuri ale Germaniei, 9 introduc obligativitatea medierii ca măsură anterioară procesului jurisdicţional, acestea fiind Bayern, Baden-Wurttemberg, Brandenburg, Hessen, Niedersachsen, Nordrhein-Westfalen, Saarland, Sachsen-Anhalt, Schleswig-Holstein [1].

Întorcându-ne la subiectul anuntat, vom trata această temă din perspective legislativă adoptată de landul Baden-Wurttemberg.

Cumpara Revista Medierea Nr 3-4/2010