Paul Randolph

Paul Randolph explica de ce litigiul este pus înaintea medierii de cele mai multe ori

Gândiţi-va pentru un moment că medierea este un produs – o substanţă de scos pete – care poate fi cumpărat din orice supermarket. Cea mai mare parte din clientelă laudă neîncetat produsul, care face “precum scrie pe ambalaj”. E ieftin, rapid, uşor de utilizat în timp ce reduce costuri, energie şi timp necesare. Pe raftul de vis-à-vis există un alt produs de scos pete numit litigiu. Aproape toţi utilizatorii săi sunt reticenţi: este ineficient de cele mai multe ori şi mănâncă mult mai multe resurse de timp, bani şi energie. Şi totuşi oamenii formează cozi pentru a cumpăra litigiul şi lasă medierea pe raft. De ce?

Această situaţie bizară, care sfidează toate direcţiile de marketing a fost confirmată de prof. Dame Hazel Genn în studiul dumneaei privind Schema Pilot Asupra Referinţei Automate Către Medierii, unde, în aproximativ 80% din cazuri, una sau ambele părţi au obiectat asupra medierii. Alte cercetări arată că oamenii nu sunt atât de entuziaşti în legătură cu medierea precum se crede că sunt de către guvern, judecătorii şi comunitatea de mediere. Şi atunci ce îi îndeamnă pe oameni către un produs costisitor, epuizant şi interminabil în defavoarea unuia care este ieftin, rapid şi nu prezintă aproape nici un risc?

Istoricul problemei

Mulţti sunt de acord că e o chestiune de educaţie: încă sunt multe persoane care nu sunt informate asupra medierii şi preferă să rămână aşa. Într-adevăr, în Raportul Costurilor Civile formulat de Sir Rupert Jackson, se recomandă o campanie serioasă pentru a informa corect avocaţii de litigii şi judecătorii cu privire la ADR şi beneficiile survenite din folosirea sa.

De cealaltă parte mediatorii din Marea Britanie încearcă de douăzeci de ani să susţină astfel de campanii direcţionate în primul rând către solicitanţi apoi către judecători, public, instituţii financiare, asiguratori şi corporaţii. Se poate ca oricare din aceste grupuri să rămână neinformat în era IT-ului, unde Google poate defini orice concept şi explică variantele de folosire în nano-secunde? Ori e un caz unde publicul respinge informaţia? De-a lungul istoriei clerici creştini, învăţători rabini, prelaţi musulmani, călugări budişti şi filozofi adepţi ai confucianismului au încercat să predea esenţa meditaţiei. Într-una din notele lui Abraham Lincoln către studenţii săi de la drept, datată în 1850 spunea “Descurajează litigiul. Convinge-ţi vecinii să accepte compromisul pe cât este posibil. Ca împăciuitor, avocatul are oportunitatea netăgăduită de a fi un om bun. Asta înseamnă profesionalism.”

De ce mi-au trecut pe lângă ureche toate aceste informaţii? 

Este de ştiut că multe firme de avocatură, corporaţii şi companii de asigurări “s-au convertit” către mediere. Unii judecători au descoperit că se pot elibera de cele mai futile şi obositoare cazuri vreodată dacă recomandă medierea. Cu toate astea, medierea nu a fost acceptată în sistemul legal aşa cum mulţi ar fi sperat.

Problema, explicată psihologic

Omul, ca şi parte a unei specii, nu este programat să facă compromisuri ci să câştige, cât mai agresiv şi decisiv cu putinţă. Avem o agresivitate nativă care, atunci când suntem într-o dispută, se transformă din instinct în nevoia acută de a decima adversarul. Nu mai acţionăm raţional şi nici nu mai gândim logic; în schimb, suntem conduşi de dorinţa de a triumfa asupra oponentului.

Astfel de emoţii nu sunt reţinute în cazul certurilor asupra proprietăţi sau bunuri. Un sondaj făcut în octombrie 2007 de către Field Fisher Waterhouse arată ca 47% din subiecţii (CEO şi avocaţi de corporaţii) implicaţi în litigii comerciale, au admis că s-a ajuns în războaie scumpe petrecute în curtea de judecată din cauza unei repulsii personale directionată către adversar.

Cumpara Revista Medierea Nr 3-4/2010