Magistrat Dr. Denis – Gabriela Ghervase

Preşedinte Judecătoria Craiova

Ţinând cont de faptul că mijloacele tradiţionale de soluţionare a conflictelor au devenit insuficiente şi greu de parcurs, de faptul că instanţele sunt sufocate de numărul mare de dosare a căror soluţionare finală se poate prelungi pe durata unor ani de zile iar pronunţarea unei sentinţe poate duce, de cele mai multe ori, la agravarea conflictelor dintre părţi şi nicidecum la diminuarea acestora, se impune aplicarea unor soluţii concrete, alternative la justiţie, pentru reducerea costurilor economice şi sociale pe care le presupune un proces în derulare. Mai mult decât atât şi mai mult decât oricând, este necesar a se răspunde şi nevoii ce reclamă „o altfel de dreptate”.

Un paradox al timpului în care trăim, în această eră a dezvoltării fără precedent a celor mai moderne mijloace de comunicare, îl constituie tocmai lipsa comunicării – comunicarea fiind un element esenţial în păstrarea bunelor relaţii dintre oameni.

1. Procedura la instanţă

Aşadar, după declanşarea procesului se poate intra în procedură de mediere. Potrivit legii, la închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat să informeze în scris instanţa de judecată dacă părţile au ajuns sau nu la o înţelegere în urma procesului de mediere. Informarea ar trebui să conţină elementele cuprinse în procesul verbal încheiat la sfârşitul procedurii de mediere.

Astfel, conform art. 63 din lege, dacă medierea a avut succes şi conflictul a fost soluţionat, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o hotărâre de expedient potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedură civilă. Conform acestor din urmă dispoziţii, părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfinţească învoiala lor. Dacă părţile se înfăţişează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru emiterea hotărârii va putea fi primită, chiar de un singur judecător, urmând ca hotărârea să fie dată de instanţă în şedinţă. Dacă părţile se înfăţişează într-o altă zi, instanţa va da hotărârea în camera de consiliu.

Atunci când părţile nu doresc încuviinţarea, mediatorul nu poate fi obligat să comunice instanţei de judecată acordul lor rezultat din mediere.

Legea nu explică în ce constă încuviinţarea făcută de judecător. Noi credem că aceasta are aceeaşi natură cu verificarea făcută de notar care cuprinde operaţiunile descrise amănunţit în legea nr. 136/1995. Acestea trebuie să privească, printre altele, următoarele aspecte:

- dacă înţelegerea părţilor priveşte litigii asupra cărora părţile pot încheia acte de dispoziţie: de exemplu, înţelegea părţilor să nu privească un litigiu deja soluţionat printr-o hotărâre judecătorească (autoritate de lucru judecat) sau un litigiu deja supus medierii când acordul de mediere a fost autentificat de notarul public (cererea este lipsită de interes) sau chiar de instanţă (autoritate de lucru convenit);

- dacă cei care încheie acordul sunt chiar titularii drepturilor în discuţie: de exemplu, dacă reprezentantul convenţional al uneia dintre părţi a respectat limitele împuternicirii primite sau dacă înţelegerea, în care o parte este un minor, a fost supusă aprobării autorităţii tutelare; de aceea, credem că e necesară prezenţa tuturor părţilor din acordul de mediere în faţa judecătorului, întocmai cum se întâmplă la notar;

- dacă voinţa lor nu a fost cumva viciată în cursul procedurii de mediere: de exemplu, eroarea în care s-a aflat o parte cu privire la obiectul înţelegerii, ori dolul sau violenţa exercitată cu privire la o parte pentru a o forţa să încheie acordul;

- dacă au fost respectate dispoziţiile cu privire la asistenţa juridică sau la asigurarea interpretului atunci când acestea sunt obligatorii;

- dacă prevederile acordului nu încalcă dispoziţiile imperative ale legii: astfel, art. 2 alin. 4 din Legea nr. 192/2006 prevede în mod expres că „Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege”; de asemenea, art. 73 alin. 2 din Legea 192/2006 modificată prin Legea nr. 370/2009 prevede că „Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în medierea conflictelor de drepturi de care părţile pot dispune din cadrul conflictelor de muncă”;

- dacă prevederile acordului nu încalcă ordinea publică: art. 58 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 prevede: „Înţelegerea părţilor nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii şi ordinii publice”; la fel, art. 5 din Codul civil menţionează că „Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”.

Cumpara Revista Medierea Nr 3-4/2010