Dr. Elena Buştea

Vicepreşedinte UNMR

    În rezolvarea disputelor, cu excepţia cazurilor, practic foarte reduse ca număr, în care părţile au abilităţi personale necesare negocierii unei soluţii pentru disputa în care se află, este nevoie de o a treia parte care să contribuie la soluţionarea unui conflict. Această a treia parte trebuie să fie percepută ca imparţială, adică să nu aibă nici un interes în favorizarea uneia dintre  părţi.
„Dicţionarul de comunicare, negociere şi mediere” defineşte mediatorul ca fiind: „persoană, organizaţie, guvern care mijloceşte o înţelegere între două părţi (adverse), care face un act de mediere; mijlocitor, intermediar.”
Mediatorul este persoana neutrăcare, în cazul unei dispute, se situează între cele două părţi aflate pe poziţii antagoniste şi le facilitează apropierea poziţiilor prin intermediul unei negocieri eficiente şi eficace, astfel încât problema pe care o au să-şi găsească o rezolvare. Neutralitatea mediatorului se manifestă prin aceea că el nu are nici o legătură cu vreuna dintre părţile implicate şi nu are nici un interes nici faţă de subiectul disputei şi nici faţă de felul în aceasta se soluţionează sau de felul în care se finalizează procedura de mediere. Spre deosebire de judecător sau arbitru, mediatorul nu are autoritate legală, nu reprezintă o putere. Mediatorul poate doar să convingă, să determine părţile să ajungă la rezolvarea conflictului, ajutându-le să se înţeleagă. Neutralitatea este condiţia sine qua non a medierii de succes. Obligaţia mediatorului de a fi neutru decurge din convingerea sa că:
-    neutralitatea părţii terţe captează încrederea oponenţilor
-     numai neutralitatea permite identificarea unei „zone de contact”, în care se pot dezvolta acordurile reciproc avantajoase.
Mediatorul profesionist îşi construieşte intervenţia pe o analiză prealabilă a conflictului (natură, părţi, comunicare, interese, relaţia dintre părţi şi echilibrul de putere între acestea), iar intervenţia ca mediator este structurată pentru a parcurge un proces de mediere bine definit, cu etape clare, succesive şi cu reguli precis formulate, care trebuie respectate şi care sunt menite să-i păstreze statutul de neutralitate şi imparţialitate. Scopul intervenţiei mediatorului  este acela de a ajuta părţile să obţină consensul cu privire la opţiunile posibile pentru rezolvarea conflictului şi să formuleze împreună o soluţie negociată direct.
Mediatorul profesionist este o persoană care intervine ca un administrator al informaţiilor, ajutând la identificarea cauzelor conflictului şi a alternativelor de rezolvare, care sunt consensual acceptate. Este uşor de declarat că preferinţele părţilor vor fi decisive, dar este mult mai dificilă comportarea în conformitate cu acest lucru.
Pentru exercitarea profesiei de mediator profesionist este necesară o anumită configuraţie psihică şi caracterologică, care să se manifeste prin dorinţa de a contribui la crearea unui climat de înţelegere între indivizi. De aceea această profesie este una vocaţională, pregătirea mediatorului având un caracter complex, interdisciplinar, ce îmbină cunoştinţe de drept, psihologie, sociologie precum şi metode şi tehnici specifice, bazate pe comunicarea verbală şi nonverbală şi pe negociere. Prin esenţa ei, medierea presupune o negociere între părţile aflate pe poziţii de egalitate, cu ajutorul mediatorului, persoana aptă să faciliteze discuţiile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului într-un mod reciproc convenabil, în spirit de imparţialitate şi dreptate. Deci, medierea nu poate fi considerată monopolul unei singure profesii, activitatea de mediere având un caracter multidisciplinar, ce derivă din natura diversificată a conflictelor.

Cumpara Revista Medierea Nr 2/2010