| 11 UTILITATEA INTRODUCERII DISCIPLINEI MEDIEREA ÎN PROGRAMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT UNIVERSITARĂ | ||||
|
Mediator Daniela BobaruAsist.univ.drd. Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu,
Contextul apariţiei unei alternative la soluţionarea conflictelor în instanţă, precum şi o nouă profesie liberală determină un interes crescut de a studia acest domeniu în cadrul facultăţilor din România. Strategia de reformare a sistemului judiciar, precum şi situaţia economico-socială a ţării noastre din acest moment sunt elemente care creează premisele studierii acestui domeniu începând chiar de pe băncile facultăţii . Concret, necesitatea studierii disciplinei Medierea în facultate, prin introducerea acesteia în planul de învăţământ constituie o oportunitate pentru studenţi de a dobândi noi competenţe ce pot fi folosite după finalizarea studiilor universitare, dar şi suficiente informaţii teoretice şi practico - aplicative în perspectiva ocupării unei noi profesii pe piaţa muncii din România. Dacă ne referim la tânăra generaţie de studenţi, trebuie să afirmăm că sunt extrem de deschişi la noile informaţii, mai cu seamă că domeniul medierii este unul de perspectivă. Aceştia văd în profesia de mediator o oportunitate, o şansă reală, o alternativă la celelalte profesii. Medierea ca disciplină de studiu în mediul universitar este şi o modalitate de promovare iar acest lucru se realizează într-un mod firesc, mediul academic fiind unul în care ideile noi, disciplinele noi sunt binevenite şi preluate cu entuziasm. Participarea mediatorilor care desfăşoară activităţi didactice universitare la sesiuni de comunicări ştiinţifice exclusiv pe tema medierii şi a profesiei de mediator se impune în acest moment şi consider că atât menirea ca dascăli, cât şi ca mediatori este de a aduce în atenţie procedura medierii şi aspectele legate de problemele care au apărut în practică în acest domeniu. Expunerea unor astfel de problematici produce impact atât în rândul cadrelor didactice prezente la evenimentele ştiinţifice dar şi a celorlalţi participanţi, studenţi, avocaţi, notari, judecători, consilieri juridici sau funcţionari publici. Pentru mediator activitatea de predare stimulează dezvoltarea abilităţilor de a comunica. Mai mult, acesta capătă credibilitate instituţională, are posibilitatea să editeze cursuri universitare, articole ştiinţifice în diverse publicaţii şi să participe la teme de dezbateri în cadrul întâlnirilor ştiinţifice organizate de universităţi din ţară şi din străinătate, excelentă oportunitate de promovare fără costuri. Mulţi dintre cei care sunt prezenţi în sală nu vor ajunge niciodată mediatori, dar e foarte probabil să se gândească la profesorul lor când au un caz care poate fi mediat. Consider că programa de învăţământ la disciplina Medierea este la început de drum şi că în perspectivă aceasta se va perfecţiona din punct de vedere ştiinţific, ea fiind corelată şi cu activitatea practico aplicativă. Din această perspectivă programa de învăţământ trebuie să fie una simplă, concretă şi comprehensivă, astfel încât studentul să nu fie încărcat cu noţiuni greoaie ci mai degrabă orientat către aspectele practice ale medierii. Exemplul de aplicare a aspectelor mai sus amintite este cel al Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, a cărei Facultate de Ştiinţe Juridice a introdus disciplina Medierea conflictelor ca disciplină de studiu în anul I, prevăzută în planul de învăţământ cu 1 oră de curs/1 oră seminar pe săptămână, în regim opţional. Ceea ce este foarte important de subliniat este faptul că, studenţii au ales în proporţie de 75% această disciplină, opţiunea făcându-se la înscrierea la facultate, în perioada admiterii. La finele primului semestru de instruire a studenţilor în materia medierii, pot preciza că interesul pentru această disciplină este extrem de mare, este apreciată atât profesia cât şi această modalitate de soluţionare a conflictelor. Pentru anul universitar 2010/2011, planul de învăţământ al studenţilor de anul III are prevăzut, ca disciplină opţională cursul Medierea conflictelor, disciplină care are prevăzute 2 ore curs/2 ore seminar pe săptămână. Deşi este o disciplină pentru care se va opta peste câteva luni, la începerea anului universitar, studenţii şi-au manifestat interesul în mod expres pentru acest curs. Cumpara Revista Medierea Nr 2/2010 |



























