Av. Anne Marie Parlog

Divorţul reprezintă o realitate sumbra în instanţele din Romania. An de an, numărul lor a crescut îngrijorător. Un divorţ poate dura chiar şi 3 ani. Potrivit statisticilor realizate de Consiliul Superior al Magistraturii în 500 de cazuri au fost date sentinţe definitive după aproape 3 ani, iar 300 de procese au durat mai mult. Ca urmare, rigiditatea dispoziţiilor procedurale legale - depăşite de cele mai multe ori, publicitatea impusă, onorariile şi taxele incomode, au făcut ca această instituţie să fie confundată cu emoţiile unor săli pline şi sufocante, negativ energizante, cu şedinţe interminabile prezidate de judecători fermi dar grăbiţi, acordând termene inutile – dar procedural legale.

Medierea, ca o alternativă real salvatoare, înlocuieşte timpul exagerat afectat acestor proceduri, chinul prezentării soţilor termen de termen, aşteptările prelungite şi de cele mai multe ori fără impact imediat, şi mai ales, evitarea martorilor emotivi şi stângaci, nervoşi că sunt obligaţi să depună mărturie, a justiţiabililor trişti, duşmănoşi sau supuşi, încătuşaţi sau revoltaţi.

De fiecare dată, decizia unei separări prin divorţ pe cale judecătorească este dureroasă şi extenuantă, cu atât mai mult din perspectiva unor proceduri şi dezbateri anevoioase, marcate de constrângere, timp îndelungat, implicare nedorită a altor persoane – martorii. Procedura medierii permite ca aceste situaţii, până acum de neevitat, jenante de cele mai multe ori şi degradante prin obligativitatea dezvăluirii motivelor ascunse, să fie înlocuite de flexibilitatea generatoare de soluţii rapide, într-un climat adecvat psihologic şi confidenţial. Mai mult, cu privire la motivele de divorţ, în majoritatea cazurilor din instanţele de judecată, motivele reale nu sunt invocate în cererea de divorţ. Decenţa părţilor care, în virtutea publicităţii şedinţelor de judecată, ascund adevăratele motive, profunde şi dureroase, limitează şi aproape anulează soluţionarea reală a conflictului. Astfel, neînţelegerile dintre soţi se vor extinde în timp, sau pot lua amploare chiar în ciuda pronunţării unei hotărâri definitive de divorţ. Motivul este acela al nedezbaterii punctelor sensibile reale ce au determinat luarea unei astfel de decizii de a divorţă.

Divorţul este un fenomen psihosocial complex. Este forma finală a desfacerii vieţii conjugale, modificând viaţa partenerilor şi a descendenţilor acestora. El antrenează stadii tensionale, conflicte, frustrări şi insatisfacţii ale unor efecte ce se prelungesc dincolo de pronunţarea instanţelor de judecată. Bineînţeles că în urma unei căsnicii rămân lucruri importante a fi rezolvate împreună, chiar şi separaţi.

Procesul de mediere oferă soţilor posibilitatea de a găsi împreună soluţia, dar în funcţie de dorinţele, interesele şi scopul lor. Alegerea alternativei de mediere a unui divorţ  înseamnă că soţul şi soţia vor sta de-o parte şi de cealaltă a unui mediator neutru şi imparţial, într-un birou cald şi primitor, departe de frenezia sălilor de judecată. Acolo se vor întâmpla lucruri diferite pentru persoane diferite şi - cel mai important - demnitatea va fi păstrată. Pentru că mediatorul nu judecă, nu consiliază, nu constrânge, nu emite sfaturi şi păreri personale, ci îi ajută pe soţi în găsirea unei soluţii benefice pentru amândoi. Mediatorul nu are misiunea de a lua decizii. Rolul său este acela de a ajuta soţii să negocieze un acord pe care fiecare dintre ei îl consideră îndeajuns de corect să-l accepte. Sprijinul mediatorului vine în punctarea lucrurilor despre care, fiecare dintre soţi ar trebui să fie conştienţi că au legătură cu găsirea soluţiei, numai că abordarea din unghiuri diferite a celor doi împiedică realizarea acestui lucru.

Cumpara Revista Medierea Nr 1/2010