Virginia – Smărăndiţa Brăescu

Devenită o prioritate a pedagogiei postmoderniste, relaţia cu ceilalţi oferă perspective pentru dezvoltarea învăţământului, deoarece introducerea medierii în mediul şcolar permite elevului să se înscrie în această lume în schimbare, să-şi dezvolte încrederea în sine necesară abordării problemelor şi rezolvării conflictelor pe cale paşnică, să trăiască plăcerea de a învăţa pe parcursul întregii vieţi. Rolul profesorului nu se rezumă la transmiterea cunoştinţelor şi dezvoltarea de abilităţi, ci presupune a-i învăţa pe elevi şi să devină, să-şi asume responsabilitatea pentru personalitatea pe care doresc să şi-o construiască. Medierea dă profesorului libertatea necesară dezvoltării la elevi a atitudinilor active (concentrare, autocunoaştere, comunicare, proiectare în viitor), competenţelor cognitive (clasificare, organizare, planificare) şi sociale (inteligenţă emoţională, empatie, toleranţă) care favorizează învăţarea, înţelegerea şi stabilirea legăturilor. În ciuda potenţialului conflictogen, diferenţele de reprezentare, de opinie şi de comportament au un rol fundamental în sistemul şcolar, deoarece stimulează implicarea, creativitatea, inovaţia, optimizarea personală şi profesională şi permit dezvoltarea socială durabilă prin păstrarea valorilor fundamentale atemporale.

I. Criza sistemelor de învăţământ

Şcoala este comparată din ce în ce mai mult cu un microcosmos al angoaselor sociale. Este important să observăm în ce măsură adulţii, sistemul social şi şcolar întăresc frustrările şi mecanismele de apărare ale tinerilor. Nu este vorba de a stabili cine este vinovat, ci de a înţelege că toţi suntem prinşi într-un sistem şi că este necesar să-l facem să evolueze.

Un studiu recent intitulat Violenţa în şcoală (coord. Mihaela Jigău, Aurora Liiceanu, Liliana Preoteasa, 2006) a fost realizat de specialiştii de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE), deoarece nivelul fenomenelor de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar a crescut şi a devenit îngrijorător, dar nu violenţa în rândul tinerilor reprezintă o noutate, ci dificultatea actuală a adulţilor (părinţi, bunici, profesori etc.) de a juca un rol educativ pentru a le permite tinerilor să înveţe să-şi controleze agresivitatea. Autorii studiului au subliniat dificultatea realizării unei imagini globale asupra violenţei.

Adolescenţii sunt puşi în faţa provocărilor de a se adapta unei lumi care nu mai este la fel de sigură şi predictibilă cum era odată. Creşterea şi maturizarea sunt mai dificile decât au fost până acum. Părinţii, bunicii şi profesorii nu mai ştiu ce strategii să adopte pentru a-i pregăti pe adolescenţi pentru multitudinea de alegeri la care trebuie să facă faţă. Identitatea şi viitorul adolescenţilor sunt determinate mai mult de bunăstarea lor emoţională şi spirituală decât de formarea intelectuală. Adolescenţii au nevoie de un educator dispus să se implice şi pe planul inteligenţei emoţionale şi relaţionale (Maurice J.Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander, 2003). Pentru a putea îndeplini un rol educativ, este necesar ca adulţii să înţeleagă semnificaţia comportamentelor violente ale copiilor şi tinerilor în scopul elaborării unor răspunsuri pertinente.  (Salomé, J., 2004),

Violenţa în şcoală are cauze multiple. Ne limităm în a menţiona doar că este într-o mare măsură în legătură cu violenţa în familie. Copiii învaţă prin imitaţie, familia fiind modelul din care îşi extrag valori şi comportamente. Partea pozitivă este că, fiind un comportament învăţat, poate fi schimbat printr-un nou proces de învăţare.

Numeroşi indicatori puşi în evidenţă de cercetările realizate la nivel naţional şi internaţional, dar destul de uşor de identificat şi de cadrele didactice care se confruntă cu probleme de indisciplină, distrugeri şi violenţe în mediul şcolar au permis o conturare a profilului elevului agresiv:

•  Provine din familii dezorganizate (părinţi separaţi, divorţaţi sau plecaţi la muncă în străinătate) sau, mai rar, din familii monoparentale, ca urmare a decesului unuia dintre părinţi;

•  Stimă de sine scăzută şi aşteptări scăzute în privinţa reuşitelor sale;

•  Este confuz cu privire la propriile sale nevoi, incapabil să le exprime şi împlinească altfel decât prin violenţă;

• Întreţine resentimentele şi îşi descarcă furia asupra celorlalţi;

• Control redus asupra impulsurilor, slabă cunoaştere a comportamentelor sale şi abilităţi sociale scăzute;

• Absenţe numeroase şi preaviz de exmatriculare;

• Note mici la învăţătură şi la purtare;

• Medii neîncheiate şi situaţie de corigenţă la mai multe obiecte;

Pentru a înţelege dificultatea cu care se confruntă profesorii în a comunica cu elevii care sunt victime ale violenţei în familie şi care pun probleme de indisciplină, violenţă sau au o situaţie şcolară proastă, considerăm că este necesar să se pună sub semnul întrebării:

1) Disponibilitatea reală a profesorilor de a se implica în situaţiile în care află sau sunt informaţi că au în clasă elevi care sunt victime ale violenţei în familie sau în şcoală.

2) Competenţa profesorilor de a se implica în astfel de cazuri.

3) Riscul pe care şi-l asumă elevii care sunt victime ale violenţei în familie sau în şcoală atunci când îndrăznesc să vorbească cu profesorii lor.

4) Dificultatea părinţilor de a discuta cu copiii lor pentru a-i înţelege şi a-i ajuta.

5) Dificultatea elevilor în comunicarea cu părinţii lor pentru a se face înţeleşi.

6) Dificultatea părinţilor în comunicarea cu profesorii copiilor lor.

7) Dificultatea profesorilor în comunicarea cu părinţii elevilor.

Violenţa în şcoală este o problemă cu care se confruntă sistemele de învăţământ din întreaga lume. În multe ţări din Europa violenţa în şcoală este recunoscută ca o problemă socială majoră care afectează bunăstarea şi reuşita şcolară a elevilor şi care, pe termen lung, poate atinge valorile democratice, de aceea se regăseşte pe agendele de lucru ale diferiţilor actori sociali. Prevenirea violenţei reprezintă o dimensiune fundamentală a educaţiei pentru cetăţenie democratică. O recomandare esenţială a Consiliului Europei se referă la dezvoltarea de parteneriate pentru o prevenire pe termen lung a violenţei.  (Broşura Les jeunes et la prévention de la violence. Recommandations politiques )

Parteneriatele şcoală-familie-comunitate au la bază ideea că profesorii, elevii, părinţii şi ceilalţi membri ai comunităţii sunt parteneri în educaţie. Dacă în trecut aceste parteneriate erau activităţi cu caracter opţional şi ţineau mai mult de domeniul relaţiilor publice, în prezent ele au un rol esenţial în procesul de educaţie a elevilor, deoarece îi ajută să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi sociale încă din primii ani ai copilăriei, pregătindu-i să aibă succes la şcoală şi, mai târziu, în viaţă şi în carieră.

Un studiu recent intitulat Parteneriate şcoală-familie-comunitate aparţine autorilor Mircea A. şi  Millea, V. (2005), care precizează chiar din prefaţa lucrării că participarea socială la educaţie reprezintă o prioritate la nivel european, ajungându-se la crearea Asociaţiei Europene a Părinţilor în scopul promovării active a părinţilor la deciziile europene ce îi afectează. Studiul prezintă perspectivele teoretice care, încă de la sfârşitul anilor 1970, indică influenţa simultană a familiei, şcolii şi comunităţii în creşterea şi dezvoltarea copiilor: paradigma reţelei sociale (Barnes, 1972; Leinhart, 1977), conceptul de capital social al lui J. Coleman (1987) şi teoria intersectării sferelor de influenţă a lui J. Epstein (1990).

Principalele avantaje ale parteneriatelor dintre şcoli, familii şi comunităţi subliniate de autorii studiului sunt:

Ø Ajută profesorii în munca lor;

Ø Perfecţionează abilităţile şcolare ale elevilor;

Ø Îmbunătăţesc programele de studiu şi climatul şcolar;

Ø Îmbunătăţesc abilităţile educaţionale ale părinţilor;

Ø Dezvoltă abilităţile de lideri ale părinţilor;

Ø Conectează familiile cu membrii şcolii şi ai comunităţii;

Ø Stimulează serviciul comunităţii în folosul şcolilor;

Ø Creează un mediu mai sigur în şcoli.

Cumpara Revista Medierea Nr 1/2010