Magistrat Drd. Denis – Gabriela  GHERVASE
Preşedinte Judecătoria Craiova

Medierea are o istorie foarte lungă, existând atunci când nu erau penitenciare, fiind recunoscută în unele societăţi drept singurul mijloc de soluţionare a disputelor dintre părţi.

Ca instituţie specifică, medierea a apărut în Grecia antică şi în Roma antică (jus feciale, recuperatorum), transformându-se treptat într-o instituţie de importanţă interna­ţională.

Prin mediere se poate înţelege şi acţiunea unei persoane oficiale (ca autoritate), a unei organizaţii internaţionale sau chiar a unui stat terţ, care urmăreşte, prin crearea unui cadru adecvat, să ajute părţile la examinarea în profunzime a diferendului dintre ele, în vederea găsirii unei soluţii echitabile şi reciproc avantajoase.

Despre rolul medierii în plan internaţional poate fi remarcată atât practica Organizaţiei Naţiunilor Unite[1], cât şi reglementarea acestei metode alternative de soluţionare a disputelor în instrumente juridice internaţionale, cum ar fi de  exemplu: Convenţia de la Haga din 1899 privind aplanarea conflictelor internaţionale; Convenţia de la Haga privind rezolvarea paşnică a diferendelor internaţionale.

Ţinând cont de faptul că mijloacele tradiţionale de soluţionare a conflictelor au devenit insuficiente şi greu de parcurs, de faptul că instanţele sunt „sufocate” de numărul mare de dosare a căror soluţionare finală se poate prelungi pe durata unor ani de zile, iar pronunţarea unei sentinţe poate duce la agravarea disputelor dintre părţi şi nu la diminuarea acestora, se impune aplicarea unor soluţii concrete, alternative la justiţie, atât pentru reducerea costurilor economice şi sociale pe care le presupune un proces, cât şi pentru reducerea stresului generat de şedinţele de judecată sau de imposibilitatea de a prevedea rezultatul.

Medierea se deosebeşte de judecată, în primul rând, prin faptul că figurile centrale ale acestui proces sunt părţile participante la mediere; faptul că de voinţa acestor părţi depinde dacă va începe sau nu procesul de mediere, dar mai ales, de faptul că aceste părţi pot refuza oricând această procedură.

În procedura medierii, spre deosebire de procesul judiciar, mediatorul ţine cont de sentimentele părţilor, de interesele şi nevoile participanţilor la proces, le oferă acestora posibilitatea de a-şi expune poziţia în mod confidenţial, are capacitatea de a asculta şi de a păstra confidenţialitatea în cazurile necesare.

Rezolvarea alternativă a conflictelor în afara sistemului judiciar clasic a devenit indispensabilă datorită unui formalism inevitabil ce caracterizează dreptul procesual civil sau penal, formalism care impune respectarea unor reguli tot mai complexe, fapt care naşte multe inconveniente pentru justiţiabil.