Asistent arbitral şef, Cornelia Ionescu

Atât arbitrajul cât şi medierea reprezintă modalităţi de soluţionare a diferendelor intre părţi, prin intermediul cărora se încearcă soluţionarea unor dispute apărute în baza relaţiilor comerciale sau de alta natura între părţi. Din punct de vedere istoric, s-a încercat prin aceste doua metode soluţionarea unor dispute diverse atât ca natura cat şi ca întindere a pretenţiilor formulate, acestea putând fi grupate în funcţie de problemele ridicate în dispute internaţionale, dispute la nivel naţional, dispute comerciale, civile, sau de dreptul muncii. În prezent, date fiind caracteristicile medierii, precum şi gama largă de situaţii cărora li se aplica, putem face referire şi la mediere ca modalitate de soluţionare a disputelor din domeniul dreptului penal, însă evident cu respectarea principiilor de drept public, existând  o limita a aplicabilităţii medierii ca mijloc de remediere, acesta putând fi utilizat cu succes în unele din situaţiile în care este necesara plângerea penala pentru a se pune în mişcare acţiunea penală.

Astfel, putem observa faptul ca atât medierea cat şi arbitrajul au la baza intenţia istorica a statelor dar şi a diverselor persoane de a obţine o remediere în situaţii de criza în raporturile lor, acestea putându-şi afla izvorul în Antichitate, şi ulterior în cursul Evului Mediu, perioade în cadrul cărora anumite dispute apărute intre state puteau fi stopate prin intermedierea acestora de către un stat terţ, neutru în raport de pretenţiile celor doua state aflate în dezacord. De asemenea, la nivelul relaţiilor comerciale între persoane, fără a fi utilizaţi termenii de mediere sau arbitraj, de multe ori mecanismele care stau la baza acestor metode de soluţionare a disputelor au fost utilizate.
Primele izvoare ale arbitrajului sunt de origine română şi se referă la compromissum, format din doua elemente juridice distincte: pactum sau conventio, adică un acord în baza căruia părţile încredinţau soluţionarea unui litigiu unui arbiter, stipulând condiţiile şi limitele în care acesta îşi desfăşura activitatea şi stipulationes poenoe, prin care părţile îşi promiteau reciproc sa se indemnizeze în cazul în care arbitrul decidea astfel. De-a lungul Evului Mediu, data fiind intensificarea schimburilor comerciale, în special internaţionale, s-a făcut simţită necesitatea unui corp de reguli de conduită a afacerilor internaţionale, dând astfel naştere a ceea ce numim în prezent lex mercatoria. Cu toate acestea, până în secolul XVIII, în Europa, arbitrajul nu era decât foarte rar permis în afara restrânsului domeniu comercial internaţional, Revoluţia Franceza lărgind sfera de aplicare a acestei instituţii, arbitrajul obligatoriu câştigând teren în detrimentul celui voluntar.

Din acest moment, caracterizat prin centralizarea puterii de Stat şi a constituirii de legislaţii naţionale proprii, Statele impuneau propria lor autoritate naţională litigiilor comerciale, afirmând superioritatea administrării publice a justiţiei asupra oricărei forme de tutela a intereselor din partea particularilor, ceea ce a condus la declinul acestei instituţii, declin care a luat sfârşit, în epoca modernă, în perioada Societăţii Naţiunilor, când tendinţa centralizatoare de administrare a justiţiei a început sa piardă din putere. O remarcabila realizare în aria arbitrajului a fost astfel consemnata prin intermediul Tratatului Jay din anul 1794 intre Marea Britanie şi SUA, privitor la anumite datorii financiare şi limite teritoriale, tratat care a avut la baza arbitrajul părţilor, şi care s-a dovedit a fi un real succes.

În ceea ce priveşte activitatea de mediere, aceasta se poate afirma ca îşi găseşte începuturile încă din cele mai vechi timpuri, existând suficiente indicii care atesta utilizarea sa Grecia veche şi ulterior de către romani începând cu perioada lui Justinian, romanii desemnând cu diverse titulaturi activitatea de mediere de la internuncius, medium, interpolator, conciliator, interlocutor, interpres, şi pana la denumirea folosita mai târziu de mediator. Însă medierea şi-a păstrat încă din cele mai vechi timpuri caracteristica sa esenţială şi anume caracterul sau facultativ care permite părţilor aflate în dispută să încerce o clarificare şi remediere a acestora, fără a fi ţinute de o soluţie obligatorie. Putem astfel, afirma fără exagerare faptul ca intre cele doua modalităţi de soluţionare a conflictelor exista o strânsă relaţionare, precum şi faptul ca la baza surselor de inspiraţie care au determinat apariţia arbitrajului se afla şi medierea, în formele sale primare.
Referitor la arbitraj, în mod tradiţional, istoria a cunoscut o serie de încercări formulate în vederea asigurării relaţiilor dintre state, prin utilizarea arbitrajului. Astfel, pe plan european a apărut o structura arbitrala şi anume Curtea Permanenta de Arbitraj, ca urmare a unei serii de întruniri intre anii 1899 şi 1907 la Haga. O alta structura multilaterala care a utilizat arbitrajul în vederea soluţionării disputelor a fost dezvoltarea Ligii Naţiunilor în 1918, structura care a utilizat arbitrajul ca mecanism de rezolvare a disputelor. 

De asemenea, cele doua forme de soluţionare a disputelor au fost utilizate în mod extins nu doar în plan european, acestea fiind poate mai întâi utilizate în SUA, sub forma lor organizata, de către statele federale. Astfel, încă din anul 1887 arbitrajul comercial a fost utilizat intens, în acest an fiind adoptat Actul pentru Comerţ Interstatal. Acest Act a stabilit un mecanism  de soluţionare prin arbitraj a conflictelor de munca din domeniul feroviar. Ulterior, în anul 1925, în vederea reglementării disputelor comerciale de natura contractuala, Congresul SUA a adoptat Actul pentru Arbitraj Federal. Însă unele probleme delicate au putut fi analizate prin prisma arbitrajului abia mult mai târziu, de exemplu, pana în anii 1980 litigiile privitoare la dispute antitrust nu puteau fi soluţionate pe calea arbitrajului. 

În prezent arbitrajul şi medierea sunt utilizate la nivel mondial în vederea soluţionării disputelor intre state dar şi intre persoane fizice sau juridice, fapt care conferă, având în vedere şi natura litigiilor care pot fi astfel soluţionate, o larga utilizare acestor proceduri, mai nou aplicate şi în ţara noastră.

Cumpara Revista Medierea Nr 1/2010