Av. Dragoş Vişan

Coordonator SCA Balms & Asociaţii

1. Medierea, metoda de soluţionare alternativa a litigiilor

Termenul de soluţionare alternativa a litigiilor (în engleza - ADR - alternative dispute resolution) reprezintă un ansamblu de mecanisme extrajudiciare care permit rezolvarea conflictelor apărute între părţi, în afara salii de judecata, noţiune apărută ca o reacţie la neajunsurile sistemului clasic de rezolvare a diferendelor prin intermediul instanţelor de judecată.

Unul dintre mecanismele de soluţionare alternativa a litigiilor este medierea. Medierea este o procedura eminamente confidenţială, în care părţile unui conflict apelează la asistenţa unui mediator neutru, imparţial pentru a rezolva conflictul dintre ele, prin negociere, în baza unui acord de mediere care reprezintă rezultatul voinţei părţilor. Avantajul medierii fata de arbitraj rezida în faptul ca mediatorul sugerează soluţii posibile părţilor aflate în conflict iar acestea decid soluţia finală, în comparaţie cu procedura arbitrajului care permite doar arbitrului/arbitrilor să decidă o soluţie obligatorie pentru părţi. Medierea se fundamentează pe principiul win-win, principiu în conformitate cu care fiecare dintre părţi are ceva de câştigat şi nu exista învingător sau învins. Un punct forte al medierii fata de rezolvarea diferendului prin metoda clasica de soluţionare a litigiilor, este şi celeritatea procedurii.

2.  Premisele apariţiei medierii în România

În contextul îndeplinirii condiţiilor pentru aderare la Uniunea Europeana, reformarea sistemului de justiţie a apărut ca o necesitate. Ca urmare a acestui fapt, în vederea ralierii la condiţiile impuse de Uniunea Europeana, Romania a adoptat Planul de acţiune pentru implementarea strategiei de reforma a sistemului judiciar 2005-2007. Unul din obiectivele acestui plan de reformare era utilizarea metodelor de soluţionare alternativa a litigiilor. Ca urmare a acestui plan s-a introdus un Centru de Mediere pilot la Craiova.

3.  Cadrul legislativ al medierii în Romania

Cadrul juridic unitar al medierii a fost introdus în Romania prin apariţia Legii nr. 192/2006, privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicata în Monitorul Oficial din 22.05.2006, lege apărută ca urmare a planului de reformare a sistemului de justiţie din Romania, mai sus amintit. Implementarea efectiva a legii a avut loc însă după apariţia Tabloului mediatorilor din Romania în data de 8.05.2008.

În Romania, medierea nu este obligatorie, astfel recurgerea la mediere este lăsată la voinţa părţilor, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel, aşa cum rezulta din dispoziţiile art. 2 alin. 1 din legea mai sus menţionată, cu modificările şi completările ulterioare. În aceeaşi ordine de idei vin şi dispoziţiile art 43 alin .2¹ din legea mai sus enunţata, în conformitate cu care în procesele şi cererile în materie civila şi comerciala, înainte de introducerea cererii de chemare în judecata, părţile pot încerca soluţionarea litigiului prin mediere.  în cazul litigiilor civile, soluţionarea conflictului dedus judecăţii prin mediere poate avea loc din iniţiativa părţilor ori la recomandarea instanţei, acceptata de părţi, astfel cum se stipulează în art. 61 alin.1 din legea mai sus amintita. De lege ferenda se impune obligativitatea medierii pentru anumite litigii, în speţă cele comerciale, procedura care prezintă avantaje net superioare fata de conciliere care în cazul neînţelegerii părţilor de la prima convocare la conciliere prealabila poate duce la tergiversarea identificării unei soluţii amiabile pentru ambele părţi.

4. Implementarea Directivei 2008/52/CE în dreptul intern

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România trebuie să implementeze în dreptul intern până la data de 21.05.2011 toate actele normative care să asigure transpunerea Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21.05.2008, privind anumite aspecte ale medierii în materie civila şi comerciala. De asemenea, conform art. 12 alin. 1 pct. 2 din directiva mai sus menţionată trebuie adoptate acte normative care să asigure o trimitere la directivă.

Specificul acestei directive este tocmai elementul de extraneitate al litigiilor supuse medierii, în sensul că reglementează litigiile transfrontaliere în materie civilă şi comercială din cadrul Uniunii, cu excepţia Danemarcei. Nu cad sub incidenţa Directivei 2008/52/CE diferendele de natură fiscală, vamală sau administrativă şi nici cele care privesc răspunderea statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorităţii publice („acta iure imperii’’).

Litigiile transfrontaliere nu sunt încă reglementate în dreptul intern, cu excepţia Ordonanţei de urgenţă nr. 51/2008, ordonanţa de urgenţă privind ajutorul public judiciar în materie civilă, ordonanţa care transpune Directiva 2003/8/CE de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciara acordata în astfel de litigii, publicata în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L nr. 26 din 31 ianuarie 2003.

Prin Legea 370/2009 publicata în Monitorul Oficial din 03.12.2009, lege care modifica legea 192/2006, s-a încercat implementarea în dreptul intern, a unor condiţii ale medierii, condiţii stipulate în Directiva 2008/52/CE.  Astfel s-a dat posibilitatea părţilor de a utiliza procedura medierii atât înainte de sesizarea organelor judiciare cât şi pe parcursul desfăşurării procedurilor judiciare. În această ordine de idei, potrivit dispoziţiilor art. I. punctul 23 din Legea 370/2009, părţile pot încerca soluţionarea litigiului prin mediere, în procesele şi cererile în materie civilă şi comercială, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. În cazul în care instanţa a fost cea care a recomandat părţilor aflate în conflict utilizarea procedurii medierii se impune obligaţia mediatorului de a informa instanţa dacă părţile au ajuns sau nu la un acord.

Cumpara Revista Medierea Nr 1/2010