Ce este medierea?
1. O paradigma universala
Nascuta din domenii si practici diverse (psihologie, sociologie, pedagogie, drept, politica, consultanta, creativitate, rezolvarea de probleme etc), medierea este o paradigma, reprezentand, asemenea altor paradigme (timpul, spatiul, comunicarea, paradoxul, informatia, globalizarea, etc), un punct de intalnire intre mai multe discipline din a caror combinare rezulta "o intelegere mai bogata si mai nuantata a lumii si comportamentului uman". (vezi academician Solomon Marcus, 2005, Paradigme universale, ed. Paralela 45, Pitesti )
2. O practica foarte veche, dar care a dobandit o importanta sociala abia in ultimii 25, 30 de ani. Teoria cea mai raspandita sustine ca modelul dezvoltat in America prin anii '80 a fost imprumutat si aplicat si in Europa. Trebuie avuta in vedere si existenta unor modele autohtone, deoarece in fiecare tara au aparut practici spontane, noi modalitati de solutionare a conflictelor. (vezi Michele Guillaume Hofnung, profesor de drept public la Universitatea Paris XI, membra in Consiliul National Consultativ al Medierii Familiale, vicepresedinta CNF /UNESCO).
3. Un raspuns la problematica lumii contemporane (schimbari multiple, diversificarea surselor de informare, evolutie rapida a cunoasterii si tehnologiei, explozie demografica, amplificarea fenomenului de somaj, excludere sociala, degradarea mediului, proliferarea conflictelor, urgenta de a face recunoscute si respectate drepturile omului etc).
"Medierea este un raspuns firesc la evolutia societatii si constituie un ansamblu coerent." (Jean-Louis Lascoux, formator de mediatori, autorul modelului sistemic SIC centrat pe persoana si interactiunile in comunicare)
"Un imperativ social major care fundamenteaza totodata dimensiunea individuala si cea colectiva a cetateniei noastre." (Bernard Lamizet, prof. dr. la Institutul de Studii Politice din Lyon)
4. Instrument al societatii civile, medierea serveste la producerea legaturilor sociale si afirmarea unor valori precum autonomia, responsabilitatea, adaptarea la noile conditii, solidaritatea si acordul. La summit-ul european de la Creteil (desfasurat in perioada 20 - 23 septembrie 2000, cand Franta detinea presidentia Uniunii Europene), sefii de Stat au cazut de acord asupra urmatoarei definitii a medierii:
"Medierea este un proces de creatie si de gestionare a vietii sociale, care permite fie restabilirea legaturii sociale, fie prevenirea sau rezolvarea conflictelor datorita interventiei unei persoane terta, impartiala si fara putere de decizie, care garanteaza comunicarea intre parteneri." (vezi Monique Sassier, 2001, Construire la mediation familiale, ed. Dunod, Paris, p. 10)
La acest seminar s-a subliniat necesitatea de a reflecta asupra medierii sociale la nivel european si s-au identificat alte functii ale medierii, pentru a nu limita definitia medierii la un model alternativ de solutionare a conflictelor. Medierea poate preveni conflictele, stabili si restabili legaturile sociale si culturale, de aceea este important sa fie definita ca un "proces" si nu ca o "procedura". Procesul este adaptabil, in timp ce procedura presupune constrangeri, etape prestabilite, determinate cu precizie. Cu toate ca se bazeaza pe reguli precise si etapele sunt inevitabile, procesul de mediere nu urmeaza o logica procedurala. Mediatorul stapaneste procesul si stie sa-l adapteze in functie de situatie.
5. Un fenomen la moda care castiga teren in fata altor modele consensuale de rezolvare a conflictelor. O pozitie intermediara, un tip de negociere asistata de o parte terta neutra, numita mediator. In prezenta mediatorului cele doua parti negociaza si stabilesc acordul final.
6. Medierea este o forma de educatie sociala durabila ce vizeaza dezvoltarea abilitatilor de comunicare si rezolvare a conflictelor, astfel incat oamenii sa ajunga sa se inteleaga direct si sa-si rezolve singuri problemele, fara sa mai faca apel la un mediator.
Paradoxul neutralitatii mediatorului (Jean-Louis Lascoux, Op.cit. 2004) este ca se opreste acolo unde incepe dezbaterea filozofiei medierii. In acest caz nu mai este vorba de neutralitate, ci de un angajament din partea mediatorului, care este animat de ideea ca un conflict se poate rezolva si altfel decat prin raport de forta. Neutralitatea nu exclude angajamentul si responsabilitatea mediatorului, care este neutru doar fata de parti, nu si fata de relatiile umane, deoarece rezolvarea conflictelor prin mediere este o alegere liber consimtita. In cazul in care mediatorul considera ca nu-si poate pastra neutralitatea fata de parti, este recomandata preluarea cazului de catre un alt mediator. De asemenea, mediatorul mai poate informa parţile despre dificultatea sa si aceasta marturisire se poate dovedi strategica in sensul ca poate declansa la partile aflate in conflict o motivatie de a-l ajuta sa le ajute mai bine.
Rezolvarea clasica a conflictelor presupune incredintarea acestora organelor justitiei si solutionarea conflictului pe principiul castig-pierdere (invingator-invins). Aceasta solutie nu raspunde totusi diversitatii conflictelor pe care societatea actuala le cunoaste, in principal din cauza diversificarii relatiilor sociale si economice.
Solutionarea conflictelor prin mediere poate fi utilizata cu succes in conflicte de familie, divorturi, conflicte colective de muncă, succesiuni, coproprietate, contracte, conflicte intre elevi etc., aducand un raspuns mai adecvat parţtlor implicate in conflict prin punerea accentului pe interesele aflate in joc. Daca in procedura clasica de rezolvare a conflictelor accentul este pus in principal pe aspectele juridice ale litigiului, medierea urmareste, in acord cu legislatia in vigoare, gasirea unei solutii convenabile si realiste pentru ambele parti aflate in conflict.
Punctele comune ale diferitelor forme de mediere a conflictelor:
- vointa partilor de a trece de la un raport de forta la un raport bazat pe construirea unui sens;
- prezenta unei terta persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate;
- procesul de mediere care promoveaza comunicarea, colaborarea si revigorarea relatiilor dintre parti;
- participarea voluntara a partilor si a mediatorului la procesul de mediere;
- rolul de catalizator al mediatorului care prin tehnici si proceduri specifice ajuta partile, fara a le influenta, sa aleaga, dintr-un pachet de solutii posibile, calea de urmat pentru a se ajunge la un acord comun;
- limitarile de aplicare ale procesului de mediere.
Integrarea este asimilarea unui elev in educaţia de masă, unde acesta se adaptează (sau nu) politicilor, practicilor şi curriculei existente in şcoala respectivă.
Incluziunea reprezintă adaptarea şcolii pentru a oferi servicii educaţionale speciale, pentru a veni in intampinarea nevoilor de invăţare şi de participare a tuturor elevilor la toate activităţile. Incluziunea se măsoară prin creşterea gradului de participare şi reducerea gradului de excluziune, sub orice formă s-ar putea manifesta
Factori pentru crearea unui etos incluziv:
- Inţelegerea conceptului de incluziune si aprecierea diversităţii;
- Inţelegerea dinamicii relaţionale in educaţia integrativă;
- Inţelegerea poziţiei sistemului de invătămant din Romania in raport cu celelalte sisteme educative la nivel european.
Procesul medierii, spre deosebire de procesul clasic de justitie, nu are ca finalitate stabilirea vinovatiei sau inocentei partilor aflate in conflict. Participarea la procesul de mediere este voluntara. Mediatorul nu are putere de decizie, ci ofera informatii procedurale, stimuleza dialogul, faciliteaza schimbul de opinii si informatii intre parti, ajuta partile sa-si clarifice nevoile si interesele, sa depaseasca barierele in comunicare si sa ajunga la rezolvarea neintelegerilor prin gasirea unor solutii avantajoase pentru ambele parti. Mediatorul asista partile si la redactarea acordului final de mediere in care se specifica angajamentele fiecarei parti pentru stingerea conflictului.
Surse de informare:
1. Guillaume Hofnung, Michele, (2005, editia a IIIa), La Médiation, PUF, colectia "Que sais-je?", Paris
2. Lamizet, B. (2004), La mediation culturelle, ed. Harmattan, Paris
3. Lascoux, J M, (2004), Pratique de la mediation (Une methode alternative a la resolution des conflits), ed. ESF, Issy-les-Moulineaux
4. Sassier, Monique, (2001), Construire la mediation familiale, ed. Dunod, Paris. Cartea este prefatata de Segolene Royal
5. Solomon M. (2005), Paradigme universale, ed. Paralela 45, Pitesti
